vineri, 25 septembrie 2020
Acasă > Social > CFR. Transport gratuit pentru studenți

CFR. Transport gratuit pentru studenți

trenDe astăzi, studenții pot circula gratuit cu trenul.

Măsura este prevăzută într-o hotărâre adoptată aseară de Guvern.

“Studenții români și străini înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență — licență, master, doctorat — în instituțiile de învățământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor”, se menționează în document.

CFR Călători precizează că biletele gratuite pentru studenţi pot fi procurate de la casele de bilete  sau de la personalul de tren în baza legitimaţiei de student vizată pentru anul universitar 2016/2017 sau a adeverinţei eliberate de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi şi a actului de identitate.

Gratuitatea este valabilă la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a.

De asemenea, abonamentele lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii se vor elibera pe distanţe de până la 300 km.

Abonamentele pot fi procurate numai de la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere.

Și elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *