Chirila îşi continuă activitatea de deputat

După cum se ştie fostul deputat PDL din colegiul 4, Constantin Chirilă, n-a întrunt voturile necesare prelungirii mandatului său de parlamentar. Şi totuşi, acesta nu a vrut să-şi lase de izbelişte proiectele demarate pe perioada mandatului său în diferite localităţi din colegiu. În acest context, Chirilă a formulat şapte amendamente la Legea bugetului de stat pe care le-a trimis Grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor. Amendamente propuse de Constantin Chirilă se referă la obiective şi investiţii demarate în comunele Poarta Albă, Castelu, Adamclisi şi Albeşti. Fostul deputat PDL ne-a declarat în exclusivitate că speră ca efortul său să nu fie în zadar întrucât vine în sprijinul oamenilor şi n-are nimic de-a face cu politicul sau imaginea sa. ,, Oamenii au ales, dar şi acum mă mai sună să îmi solicite sprijinul în soluţionarea unor probleme. Promovarea acelor amendamente va răspunde nevoilor comunităţilor respective, iar neluarea lor în considerare ar periclita realizarea unor investiţii deja începute”, a adăugat Chirilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *