duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Comunicate > Chiuariu: Consiliul Legislativ ar fi trebuit să înțeleagă faptul că revizuirea Constituției vizează tocmai o schimbare fundamentală de sistem constituțional

Chiuariu: Consiliul Legislativ ar fi trebuit să înțeleagă faptul că revizuirea Constituției vizează tocmai o schimbare fundamentală de sistem constituțional

Senatorul Tudor Chiuariu, vicepreședinte PNL pentru afaceri constituționale, consideră că sunt cel puțin trei lucruri importante pe care Consiliul Legislativ ar fi trebuit să le înțeleagă, implicit faptul că revizuirea Constituției vizează tocmai o schimbare fundamentală de sistem constituțional.

“Consiliul Legislativ nu a înțeles cel puțin trei lucruri importante:

1) că dorim o schimbare de sistem care nu mai are un executiv cu doi șefi, președinte și prim-ministru – suma conflictelor politice majore, constatată inclusiv prin decizii ale Curții Constituționale;

2) că dorim să consacrăm demnitatea umană în primele articole ale Constituției, pentru că ansamblul modificărilor aduse Legii fundamentale vizează tocmai punerea omului, cetățeanului, contribuabilului, justițiabilului, consumatorului, în centrul sistemului constituțional. De aceea articolul privind demnitatea umană trebuie să fie plasat la începutul textului și nu în titlul II «Drepturi, libertățile și îndatoririle fundamentale», similar Constituției Germaniei;

3) în privința traseismului politic (punctul 37), Consiliul Legislativ n-a înțeles că prevederea referitoare la interzicerea constituirii unor grupuri politice noi pe parcursul legislaturii acoperă și situația când deputații și senatorii nu părăsesc partidul din partea cărora au fost aleși și deci nu-ți pierd calitatea de membru al Parlamentului, dar încearcă să constituie un alt grup parlamentar. E o prevedere complementară celei referitoare la pierderea mandatului prin demisia din partid”, declară senatorul PNL Tudor Chiuariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *