Acasă > Monden > Patru ani fără Mădălina

Patru ani fără Mădălina

Scrisoare către MADĂLINA MANOLE…

Nu înţeleg, sau poate înţeleg prea bine, ce repede zboară timpul …

Nu pot să nu mă las copleşit, să nu mă las  „pradă” tristeţii şi  furiei gândindu-mă la acea zi de 14 iulie 2010…

Şi nu ştiu cum, şi de ce, Dumnezeu cheamă „acasă” mult prea devreme pe acei oameni minunaţi de care ne agăţăm uneori cu disperare şi pe care am vrea să-i ştim lângă noi o veşnicie!

Rătăceam plin de îndoieli prin labirintul întunecos al vieţii în căutarea identităţii mele şi chiar Dumnezeu mi-a trimis în cale un Om deosebit care m-a încurajat să-mi încerc „aripile” fără teamă si să-i urmez VOCEA. Şi ce sublim a fost zborul! Mă înălţam din ce în ce mai sus şi cerul vieţii mele devenea tot mai senin, tot mai promiţător… Şi cu câtă recunoştinţă îmi întorceam privirea către „cel” trimis ca o „taină” să aducă un strop de bucurie, de lumină în existenţa-mi cernită.

Si a venit acea zi de 14 iulie 2010 …

Şi, nu ştiu dacă v-am mărturisit, dar Universul s-a îmbogăţit cu un „cânt” – cântul inimii mele!

Sunt sigur că acum îl ascultaţi şi sufletul vi se umple de fericire. Nu cred că aţi bănuit cu câtă emoţie şi încântare aşteptam apariţiile Mădălinei, cu piese ce au văzut lumina şi au cunoscut truda muncii Artistei. Şi mai mult decât atât, dăruirea totală cu care a înfăptuit toate acestea conştientizând că numai aşa acordurile vocii sale vor dăinui, iar valorile „spirituale ale acestui neam” se vor păstra.

Acum privesc o fotografie, un chip care imi zâmbește şi-mi șoptește că nu „a plecat dintre noi…”

Nu! Niciodată!

Atâta vreme cât sunt aici, te voi păstra în suflet, mă voi gândi la tine, la Omul și Artista MADĂLINA MANOLE, care m-a îndemnat să-i ascult glasul și-atunci când și-a luat „zborul”!

De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare” către neant ştiind că „acolo” există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde „marea de lacrimi” …

Cu recunoştinţă,

 Daniel GHEORGHE

iulie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *