CN APMC cumpără două autovidanje de peste un milion de lei

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) va organiza o licitaţie publică pentru atribuirea contractului „Achiziţie două autovidanje“.Aşa cum reiese din anunţul de participare nr. 159116 / 28.04.2015, publicat pe licitatiapublica.ro, valoarea estimată fără TVA a contractului este de 1.056.000 de lei. Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 22 mai, ora 12.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00. Valoarea garanţiei de participare este de 21.000 de lei. Persoanele care deţin funcţii de decizie din cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa responsabile de atribuirea contractului sunt: director general – Valeriu Nicolae Ionescu, director general adjunct – Decebal Şerban, director economic – Daniela Şerban, director Infrastructură – Alexandru George Iorov, director coordonator – Ciprian Hanganu, şef Sucursală – Vicentius Petrescu, şef Serviciu Juridic şi Contencios – Iulian Tănase Pepi, şef Departament Dezvoltare Achiziţii Publice – Mihaela Staetu, şef Serviciu Elaborare documentaţii şi Achiziţii Publice – Aurelian Liţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *