Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare Cod galben de vânt, valabilă până la ora 15:00, în județele Constanţa și Tulcea.
Potrivit ANM, se vor semnala intensificări locale ale vântului, cu viteze ce vor depăși la rafală 55 km/h.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că, începând cu ora 9:15, au fost suspendate manevrele în portul Midia, din cauza vântului puternic.
ANM a emis o averizare Cod galben de vânt, până la ora 16:00, și în județele Buzău, Brăila, Ialomița, Prahova și Călărași, unde se vor semnala intensificări locale ale vântului, cu viteze ce vor depăși la rafală 55 — 65 km/h.