Acasă > Social > Cod galben în Dobrogea. Averse torenţiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului

Cod galben în Dobrogea. Averse torenţiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de ploi şi vijelii, valabil sâmbătă, 3 august, in 29 de judeţe din centrul, nordul, estul şi sud-estul ţării.

În intervalul orar 9:00 – 21:00, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei şi local în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 50… 70 l/mp.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, local în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 50… 60 km/h care vizează mare parte din ţară până sâmbătă seara.

O altă atenționare intră în vigoare astăzi, în 20 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării şi este valabilă până sâmbătă dimineaţa la ora 9:00.

În Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, vestul şi nordul Transilvaniei şi local în Carpaţii Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20… 25 l/mp şi pe arii restrânse 40… 50 l/mp.

În după-amiaza zilei de vineri, astfel de fenomene se vor semnala temporar şi în regiunile estice şi sud-estice, însă pe arii mai restrânse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *