miercuri, octombrie 23, 2019
Acasă > Social > Cod Portocaliu de ploi începând de azi. Comandament pentru Situaţii de Urgenţă, la Guvern

Cod Portocaliu de ploi începând de azi. Comandament pentru Situaţii de Urgenţă, la Guvern

Capitala şi opt judeţe din ţară se vor afla, în intervalul luni, ora 21.00 – miercuri, ora 2.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM. Membrii comandamentului pentru situaţii de urgenţă s-au reunit la Palatul Victoria, la ora 10.00, având în vedere avertizările emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

ANM: În judeţele cu cod portocaliu va ploua cu 5-6 l/mp la fiecare oră, cumulat se va depăşi 80 l/mp

Cantităţile de precipitaţii vor cumula 60-70 l/mp în judeţele avertizate cu cod galben, iar în cele avertizate şi cu cod portocaliu vor depăşi cumulat 80 l/ mp, intensitatea precipitaţiilor urmând să fie de 5-6 l/ mp/oră noaptea şi în după amiaza zilei de marţi, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu.

“Judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, inclusiv Bucureştiul, cantităţile de precipitaţii precizate în avertizarea cod portocaliu vor fi mai importante în această noapte. Dacă în judeţele cu cod galben, intensitatea sau rata precipitaţiilor este undeva 1-2 l/ mp, în această noapte pentru judeţele cod portocaliu menţionate ne aşteptăm la 5-6 litri/ mp intensitatea pe oră, cumulat până mâine dimineaţă pe total codul portocaliu se va duce undeva la 60-80 l/ mp. Mâine după amiază, această intensitate mai mare se va deplasa pe judeţele Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanţa”, a spus, luni, Sandu la comandamentul de urgenţă convocat la Guvern.

Sandu a adăugat că precipitaţiile vor cumula în judeţele cu cod galben 60-70 l/ mp şi izolat mai mult, iar în judeţele cu cod galben şi apoi portocaliu vor depăşi 80 l/ mp.

Directorul ANM a subliniat că nu există o probabilitate mare de a prelungi aceste avertizări şi că mai degrabă în cursul zilei de marţi este posibilă scoaterea de sub cod galben a judeţelor din sud-vest, Timiş, Mehedinţi sau Caraş, decizie care va fi analizată marţi dimineaţă.

Stroe: Poliţia poate închide drumuri. Trebuie curăţate canale pentru a nu avea Veneţia în Bucureşti

Poliţia rutieră este pregătită să închidă temporar drumurile, în special începând cu noaptea de luni spre marţi, dacă nivelul precipitaţiilor va creşte la un nivel important, a anunţat ministrul de Interne, Radu Stroe, la comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit la Guvern.

Autorităţile analizează posibilitatea declarării unui cod portocaliu de inundaţii, deoarece probleme generate de afluenţii râurilor pot apărea în principal în Bucureşti, Constanţa şi Tulcea, a anunţat ministrul delegat pentru Ape, Lucia Varga.

În intervalul  luni, ora 21.00 – miercuri, ora 2.00, vremea se va răci considerabil, în special în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile din timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului, se mai arată în avertizarea emisă de Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meterologii au emis şi două atenţionări COD GALBEN de ploi, care viează, începând de duminică seară, judeţe din jumătatea de sud a ţării.

Astfel, în intervalul duminică, ora 21.00 – luni, ora 13.00, vor fi sub cod galben Capitala şi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov, Călălaşi, Giurgiu şi, parţial, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit ANM, din seara zilei de duminică, 29 septembrie, până în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. În aceste regiuni, în intervalul menţionat, se vor cumula local cantităţi de apă de 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în zona Munţilor Banatului, peste 30 de litri pe metru pătrat.

În intervalul luni, ora 13.00 – miercuri, ora 8.00, CODUL GALBEN DE PLOI se va extinde în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi Galaţi, urmând să acopere integral şi judeţele Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

“În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60…70 l/mp.

În sudul şi sud-estul teritoriului vântul se va intensifica, cu viteze de 50…70 km/h, iar în Bărăgan şi Dobrogea se vor depăşi temporar 80 km/h”, se arată în cea de-a doua atenţionare cod galben.

COD PORTOCALIU de ploi: Oprescu a cerut serviciilor publice să ia măsurile necesare

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut tuturor responsabililor din cadrul municipalităţii să ia măsurile necesare pentru a preveni problemele ce le-ar putea cauza ploile anunţate de meteorologi printr-o avertizare de tip cod portocaliu.

Astfel, într-o şedinţă operativă convocată duminică la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, Oprescu a solicitat operatorilor din toate sectoarele să intensifice programul de curăţenie stradală şi să degajeze rigolele şi gurile de scurgere de deşeurile necontrolate (frunze, crengi etc.), iar echipelor ApaNova, să fie pregătite pentru intervenţie promptă şi să verifice zonele inundabile, pentru a degaja, dacă este necesar, acumulările de apă, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de municipalitate.

“De asemenea, echipele ApaNova vor monitoriza permanent nivelul apei în colectorul casetat, iar în cazul in care volumul de precipitaţii acumulat va impune acest lucru, se va redeschide Canalul de Legătura al Casetei cu râul Dâmboviţa, pentru a permite tranzitarea unui debit cât mai mare de apă”, a mai precizat sursa citată.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *