Acasă > Social > Codul Rutier a fost modificat

Codul Rutier a fost modificat

Codul Rutier a suferit noi modificări. Potrivit reglementărilor care intră în vigoare din 28 septembrie,  şoferii vor fi amendaţi dacă nu îi obligă pe ceilalţi pasageri să poarte centura de siguranţă, mai ales dacă este vorba despre copii, scrie amosnews. Va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”. La aceasta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, adică între 360 şi 450 lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 lei. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită în 48 de ore.

„Doar Copiii cu vârste de peste trei ani, având o înălţime de până la 150 cm pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă”, se precizează într-un comunicat trimis de Poliție.

Un alt punct prevede că, în cazul unui accident, şoferul poate da probe biologice direct la faţa locului, în ambulanţă, în prezenţa unui poliţist, dar şi în unităţi de asistenţă medicală. Potrivit vechiului Cod Rutier, în astfel de cazuri, probele de sânge se recoltau doar la IML. În plus, posesorii unui permis de categorie B vor putea să conducă tractoare cu masa maximă de 3,5 tone, iar conducătorilor auto care au provocat un accident cu victime, pentru că nu au respectat regulile de circulaţie, li se poate anula permisul de conducere, chiar dacă s-au ales doar cu o amendă.

Proiect mai prevede că  străinii care locuiesc de cel puţin şase luni în România pot solicita obţinerea unui permis de conducere şi îşi pot înmatricula maşinile pe teritoriul ţării noastre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *