Acasă > Social > Colindul, în casele dobrogenilor

Colindul, în casele dobrogenilor

Mai este puțin pînă cînd colindătorii ne vor călca, din nou pragul, cu urări specifice unui An Nou de belșug. Cum au ajuns de-a lungul timpului, unele dintre cele mai vechi tradiții păgîne să fie nelipsite din casele credincioșilor de sărbători, dar și ce semnificație poartă tradiționalul „Plugușor” sau „Capra” aflăm din materialul următor.

Farmecul sărbătorilor nu ar fi același fără nelipsitele colinde. Peste tot în Dobrogea, la ferestrele înghețate ale așezărilor din mediul rural precum și în pragul ușilor de bloc, glasurile de colindători, vuvuzelele și tobele sunt nelipsite, în fiecare an.  Despre originile obiceiului care a călătorit peste vreme, aflăm de la specialiștii dobrogeni.

“Colindatul este un obicei străvechi, care își are rădăcinile în lumea romană. Romanii obișnuiau la trecerea către un an nou să își ureze numai de bine, iar cu timpul, acest cuvânt care practic înseamnă a ura s-a generalizat și acum semnifică această activitate a oamenilor de a merge din casă în casă și a-și ura fericire, prosperitate pentru anul care vine”, ne-a declarat Cerasela Dobrinescu, şef Secţia Patrimoniu, Muzeul de Artă Populară Constanța.

Pe tărîmul dobrogean, colindele poartă peste vreme tradițiile și obiceiurile popoarelor care au trăit aici încă din străbuni dar și cele specifice locului, care încă se mai păstrează în așezările din Băneasa, Oltina sau Viile. Colindatul este un ritual îndrăgit atît de cei care îl performează, cît și de gazdele care trebui să se pregătească corespunzător pentru a primi urările alese.

„Oamenii sunt bucuroși să primească colindătorii, pentru că ei sunt considerați aducători de prosperitate, de belșug, de fericire în noul an. Întotdeauna gazda este întrebată dacă primește colindul, iar, dacă prin absurd, printr-un motiv nejustificat , aceștia nu primesc colindătorii, există acțiunea inversă colindatului, și anume descolindatul; gazdelor li se urează să aibă parte de nenorociri, adică de tot ceea ce este mai rău în anul următor. Dar acestea sunt cazuri rare, pentru că fiecare om își dorește ca anul nou să fie întâmpinat numai cu lucruri bune”, ne-a mai spus Cerasela Dobrinescu(foto), şef Secţia Patrimoniu, Muzeul de Artă Populară Constanța.

Așadar pregătiți-vă cum se cuvine pentru a le deschide ușile colindătorilor în prag de Anul Nou.

Redactor: Andreea Barbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *