Comisia Europeană va încheia acorduri de parteneriat cu toate statele membre

Comisia Europeană va încheia acorduri de parteneriat cu toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în care vor fi prevăzute priorităţile de investiţii în perspectiva bugetului multianual pentru perioada 2014-2020, a declarat luni, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).

”Acordul de parteneriat este un instrument nou şi va include priorităţile de investiţii ale fiecărui stat membru pentru următorii şapte ani, astfel încât acestea să susţină obiectivele Strategiei Europa 2020, iar priorităţile statelor membre să fie armonizate la nivelul UE. Ideea este că toate statele membre, împreună cu CE, vor avea, fiecare în parte, în acest acord, o relaţie contractuală clară, care să sprijine înfăptuirea Strategiei Europa 2020. (…) Practic, situaţia este similară cu a unei bărci în care se află 28 de vâslaşi. Dacă unul singur vâsleşte în sens contrar, barca se învârte în cerc”, a explicat Winkler.

În ceea ce priveşte ţara noastră, deputatul european a afirmat că autorităţile române au trimis Comisiei două variante preliminare ale acordului, însă acestea au generat ”opinii devastatoare” din partea specialiştilor de la Bruxelles.

”Documentul de poziţie al CE, care, de altfel, e un document public, este o lectură interesantă, cu privire la aprecierile pe marginea propunerilor României. (…) Dialogul formal a dus la o slabă calitate a propunerilor trimise la Bruxelles. Mai mult, există chiar propuneri care se bat cap în cap”, a spus parlamentarul european.

În opinia acestuia, s-a ajuns la formulări divergente pentru că funcţionarii care s-au ocupat de redactarea proiectului de acord nu ar fi analizat propunerile venite de la ministere.

Deputatul european a mai spus că, în acest context, Comisia Europeană critică şi ceea ce a numit ”slaba capacitate administrativă” a României, arătând că trebuie demolat ”mitul” existent, conform căruia avem prea mulţi funcţionari publici şi că, de fapt, ţara noastră duce lipsă de angajaţi competenţi în administraţie.

”Scăderea numărului funcţionarilor va duce la o performanţă şi mai slabă a administraţiei publice. Avem nevoie de funcţionari capabili, nu de câte şapte secretare la o primărie de comună. (…) Apoi, mie mi se pare o glumă şi noua propunere cu privire la salarizarea funcţionarilor, aceea cu o parte fixă de salariu şi una variabilă, în funcţie de performanţe. Cine şi cum va stabili performanţele funcţionarului public?”, a conchis Iuliu Winkler.

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *