luni, septembrie 23, 2019
Acasă > Diverse > Concert caritabil pentru copiii cu autism din Constanţa

Concert caritabil pentru copiii cu autism din Constanţa

Clubul Doors, împreună cu Asociaţia de Terapii Suportive Hipoterapia, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Maria Montessori şi Junkers Design lansează Campania Music for Autism. Scopul este să dezvăluie provocările pe care le întâmpină zilnic copii şi familiile lor. În acelaşi timp se doreşte sensibilizarea opiniei publice, conştientizarea şi informarea adolescenţilor despre aspectele acestei tulburări. Organizatorii vor să ne facă să înţelegem că o persoană cu autism se confruntă cu probleme legate de comunicare şi interacţiune socială, izolare şi marginalizare. Constănţenii şi nu numai, pot sprijini copiii afectaţi de autism prin participarea la concertul caritabil. Fondurile strânse din vânzarea biletelor vor ajuta la crearea unei camere senzoriale, a unui atelier de pictură şi a unei săli pentru meloterapie în cadrul CSEI Maria Montessori. De asemenea, o parte din copii vor primi şedințe de terapie în cadrul Asociaţiei Hipoterapia. Primii care vor concerta sunt membrii trupei constănţene White Nights. Aceştia sunt cei care au luat iniţiativa în această campanie. Concertul va debuta sâmbătă 19 octombrie, ora 21: 00, iar preţul unui bilet este de 10 lei. Rezervările se pot face la 0763 66 16 22 sau pe www.doorsclub.ro/rezervari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *