luni, 10 august 2020
Acasă > Cultura > Concert jubiliar “Maria Tănase 100” susţinut de Nicolae Voiculeţ la Casa Vernescu

Concert jubiliar “Maria Tănase 100” susţinut de Nicolae Voiculeţ la Casa Vernescu

Un concert jubiliar al naistului Nicolae Voiculeţ dedicat Mariei Tănase va avea loc, joi seară, la Casa Vernescu. Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, transmis, joi, AGERPRES, evenimentul face parte din proiectul “Maria Tănase 100”, iniţiat de Nicolae Voiculeţ, care include concerte şi evenimente organizate cu ocazia sărbătoririi unui centenar de la naşterea Mariei Tănase.

Primul concert caritabil din cadrul acestui proiect a fost susţinut pe data de 3 iunie, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Braşov, seria acestor manifestări urmând a continua pe parcursul acestui an.  Pe data de 22 iunie 1963 se stingea la Spitalul Clinic Fundeni marea noastră artistă Maria Tănase.

Concertul omagial va fi precedat de un recital oferit în cursul dimineţii bolnavilor din Spitalul Clinic Fundeni, cu sprijinul conducerii instituţiei medicale, pentru a evoca spiritul marii artiste care şi-a petrecut ultimele zile din viaţă pe patul de spital.  Acţiunea se înscrie în spiritul tradiţiei iniţiate de marii noştri artişti George Enescu, Maria Tănase, George Vraca, Constantin Tănase, care participau, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la evenimente caritabile sau cântau la căpătâiul bolnavilor.

Marca poştală se alătură manifestărilor ocazionate de proiectul “Maria Tănase 100”, pe tot parcursul acestui an, patrimoniul filatelic al României păstrând vie memoria artistei şi promovând creaţia şi spiritul umanitar al acestei personalităţi în lumea întreagă, se mai arată în comunicatul Romfilatelia.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *