Acasă > Eveniment > Condamnare pentru șeful RADET

Condamnare pentru șeful RADET

Șeful RADET Constanța a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu și luare de mită. Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel București și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție. În anul 2008, Ilie Rachieru, directorul general RADET Constanța a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorpuție pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și luare de mită. Potrivit rechizitoriului, șeful RADET a încheiat un contract privind modernizarea rețelei de termoficare din Constanţa, favorizând o anumită societate care nu a livrat produsele solicitate, fapt ce a afectat rețeaua de termoficare. În acelaşi timp, Ilie Rachieru ar fi primit de la firma furnizoare vacanțe în Germania și Olanda, în valoare de 1.500 de euro. În plus, acesta a demis directorul tehnic RADET din cauză că nu accepta produsele în cauză. Dosarul a ajuns la Tribunalul București, care a decis, în 2011, ca Rachieru să primeasca doi ani de pedeapsă cu închisoarea, în timp ce directorul firmei de furnizare a primit 5 luni de închisoare, cu suspendare. Magistratii de la Curtea de Apel București l-au condamant pe seful RADET la doi ani de închisoare cu suspendare și plata de 10 mii de euro, constând în daune morale directorului tehnic demis.  Pe perioada procesului, Consiliul local Constanța nu s-a constituit ca parte civilă.

R Paula Arhip

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *