Acasă > Social > Conferința Asociației Europene de Studii Americane, găzduită la Constanța

Conferința Asociației Europene de Studii Americane, găzduită la Constanța

Cea de-a XXXI-a ediție a Conferinței Asociației Europene de Studii Americane se va desfășura la Constanța, în perioada 22-25 aprilie 2016 și va fi găzduită de de către Asociația de Studii Americane din România și Universitatea „Ovidius”. Evenimentul, organizat pentru prima dată în țara noastră, reunește la malul Mării Negre peste 400 de participanți din mediul academic internațional, universitari și cercetători din aproape 40 de țări din Europa, America și Asia. Este o premieră care marchează un nouă etapă pentru comunitatea academică din Constanța și care deschide, în același timp, noi oportunități de colaborare internațională.

Tematica secțiunilor din program include: romanul american contemporan, literaturile etnice, ecocritica, interferențele ficțiunii cu cibernetica, producțiile cinematografice mai vechi și mai noi, artele spectacolului, provocările politice din diferite perioade de la Thomas Jefferson la Barack Obama, rolul femeilor în politică, lupta pentru drepturi civile, experiența imigrării și americanizării, relațiile transatlantice, tendințele culturii de masă, studiile legate de memorie și traumă, globalizarea. Dezbaterile reunesc filologi, istorici, experți în studii culturale și științe sociale din România și de peste hotare. Invitații care vor prezenta în plen sunt Rodica Mihăilă, Profesor Emerita al Universității din București și Director Executiv al Comisiei Fulbright, România, Linda Cox, Director Executiv al Bronx River Alliance din New York, S.U.A., și Gary Gerstle, Profesor de Istorie Americană la Universitatea Cambridge, Marea Britanie.

Deschiderea are loc vineri, 22 aprilie, la ora 14.00, la sediul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” din Constanța. La debutul conferinței vor lua parte însărcinatul de Afaceri al Statelor Unite ale Americii la București, dl. Dean Thompson, președintele Asociației Europene de Studii Americane, Philip John Davies, Directorul Centrului Eccles pentru Studii Americane, The British Library, Londra, președintele Asociației de Studii Americane din România, Adina Ciugureanu, Profesor de Literatură Engleză și Americană la Universitatea Ovidius, reprezentanți ai conducerii Universității „Ovidius” și ai Primăriei locale.

Mai multe informații despre conferință pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului http://eaas2016.org/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *