Statul Major al Forțelor Navale va desfășura, în zilele de 20 și 21 noiembrie, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, un forum dedicat discuțiilor și dezbaterilor pe teme de interes, în special, în domeniul strategiilor, doctrinelor, manualelor și normelor care au implicații asupra structurilor responsabile de securitatea la Marea Neagră și pe Dunăre. Ediția din acest an a Conferinței Doctrinare a Forțelor Navale este dedicată proiectării unei strategii maritime pentru Marea Neagră și definirii rolului sistemelor fără pilot în conflictele moderne.
Din anul 2022 până în prezent, s-au produs modificări semnificative în privința planurilor de activități și procedurilor operaționale ale Forțelor Navale Române, ca urmare a schimbărilor în mediul de securitate regional, provocate de războiul neprovocat și nelegitim dus de Federația Rusă în Ucraina. Aceste elemente au determinat adaptarea rapidă a strategiei de apărare pentru a răspunde eficient la un mediu divers de amenințări în spațiul maritim și pentru a contribui la securitatea colectivă a Alianței Nord-Atlantice.
De asemenea, protecția infrastructurii critice, pericolele de navigație din zona Mării Negre, utilizarea sistemelor fără pilot în desfășurarea operațiunilor de securitate maritimă și identificarea de soluții optime de dotare cu echipamente moderne și de ultimă generație reprezintă principalele subiecte de discuție din ultima perioadă, iar Conferința Doctrinară oferă cadrul optim pentru dezbaterea acestora și pentru dezvoltarea cooperării dintre autoritățile din domeniul securității navale și structurile cu atribuții în asigurarea securității maritime internaționale.
Conferința Doctrinară din acest an își propune să demonstreze faptul că numai prin aplicarea unui fundament conceptual-doctrinar unitar și indivizibil și a unei strategii maritime de apărare actualizată, Forțele Navale Române, împreună cu celelalte categorii de forțe ale țării noastre și cu structurile similare din țările membre NATO și UE, pot genera un nivel ridicat de interoperabilitate și eficacitate operațională, necesare în aplicarea uniformă a tacticilor, tehnicilor și procedurilor comune naționale și ale NATO.
Sursa: Forțele Navale