Congres PSD pentru stabilirea echipei de conducere

Duminică, la Sala Palatului din București, a avut loc Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat, unde s-au reunit câteva mii de social-democrați, delegați ai organizațiilor din țară, potrivit observator.ro. Evenimentul a fost precedat de turul de scrutin ce a avut loc cu o săptămână în urmă, când Liviu Dragnea a fost ales președinte PSD. La eveniment au fost invitaţi, printre alţii, copreşedinţii ALDE, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu, şi Gabriel Oprea, liderul Uniunii Naţionale pentru Progresul României. În faţa delegaţilor prezenți, premierul Victor Ponta, fost lider al P.S.D., a vorbit despre activitatea din partid, dar şi din fruntea Executivului. „Vreau să vă mulţumesc. A fost cea mai mare onoare şi mândrie din viaţa mea să fiu președintele P.S.D. Nu credeam că voi ajunge să îl concurez pe Adrian Năstase cu cel mai bun guvern de după 1989. Îi mulţumesc lui Liviu şi partidului pentru susţinere şi îi asigur că şi eu îi susţin şi cred că, în 2016, putem obţine ce am obţinut în 2012“, a declarat Victor Ponta. După discursurile susţinute în sală, membrii delegaţi ai partidului au trecut la vot şi au ales preşedintele executiv, secretarul general, cei zece vicepreşedinţi bărbaţi și patru vicepreşedinţi din rândul femeilor social-democrate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *