(VIDEO) Constanţa: A fost demarat proiectul privind construirea locuinţelor sociale

  •  
  •  
  •  
  •  

Vor fi bloculeţe P+2 ale căror locuinţe au baie, chicinetă cu plită şi frigider. Primăria Constanţa cheltuie 2.244 de euro pentru fiecare beneficiar al acestui program

 Anunţat ca fiind cel mai necesar proiect al momentului pentru constănţenii cu venituri reduse şi care nu îşi permit achiziţionarea unei locuinţe în condiţiile impuse de bănci, proiectul locuinţelor sociale propus de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre a fost, astăzi, demarat. A început, astfel construirea fundaţiei la construcţia cartierului Campus Social „Henri Coandă”, pe strada Zmeurei nr. 3 din municipiu.

Beneficiarii direcţi ai acestor construcţii sunt constănţenii care locuiesc în spaţii locative improvizate şi chiar părăsite, dar şi cei care locuiesc în barăci în mai multe cartiere din Constanţa. Proiectul a fost prezentată de primarul Mazăre în luna martie a anului trecut, iar primele locuinţe sociale vor fi date în folosinţă la începutul acestei veri.

„Ceea ce inaugurăm astăzi, pentru mine, ca primar al oraşului Constanţa, reprezintă cel mai de suflet proiect. Fac proiectul ăsta, în primul rând ca să fiu împăcat cu mine în faţa lui Dumnezeu, în primul rând pentru că, poate mulţi dintre noi atunci când stăm iarna la căldură, am mâncat bine de Crăciun, nu ne gândim că sunt oameni care stau în frig, care îşi cresc copiii într-o bordei săpat în pământ sau le pun noaptea vată în urechi să nu le intră gândaci. Pe mine m-a apăsat problema oamenilor care nu au unde să pună capul noaptea, nu au un loc încălzit unde să facă o baie caldă, de măncare… Ideea este a viceprimarului meu, Gabi Stan căruia vreau să-i mulţumesc public. Am spus că e cea mai bună idee şi asta pentru că bani să construim blocuri nu există. Aşa, am analizat modelul, costurile şi am decis că o astfel de construcţie metalică am putea să rezolvăm aceste probleme ale oamenilor. Nu vor fi containere, ci blocuri pe structură metalică înhise, fabrica integral şi doar asamblate. Pentru fiecare om care va intra în aceste case, Primăria Cheltuie 2.200 de euro. 80 de milioane de euro ne costă un adăpost, o casă pentru un om lovit de soartă”, a declarat primarul Radu Mazăre prezent la eveniment.

În noul cartier vor fi amenajate un punct sanitar, un post de poliţie şi un club pentru cei în vârstă.

Proiectul este unic la nivel naţional şi poate fi continuat după ce vor fi date în folosinţă cele 2.000 de locuinţe ridicate pe construcţie metalică, în cazul în care vor exista cereri.

Valoarea totală a proiectului, fără TVA şi fără dobândă este de 7.783.873 euro. În proiect sunt 816 unităţi locative; în prima etapă vor fi executate 1.432 unităţi modulare, iar în cea de-a doua etapă 2.384.

Primăria Constanţa cheltuie 2.244 de euro pentru fiecare beneficiar al acestui program.

VEZI VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *