duminică, 20 septembrie 2020
Acasă > Eveniment > CONSTANȚA: Controloarele au refuzat să verifice persoanele de etnie romă aflate într-un autobuz RATC

CONSTANȚA: Controloarele au refuzat să verifice persoanele de etnie romă aflate într-un autobuz RATC

Constănțenii sunt nemulțumiți cu privire la situația care se regăsește la malul mării în ceea ce privește mijloacele de transport în comun. Mai exact, este vorba despre persoanele de etnie romă, care nu-și cumpără niciodată bilet și care nu pățesc nimic. De cealaltă parte, oricine altcineva se alege cu amendă. Un astfel de eveniment a avut loc vineri, când spiritele s-au încins într-un autobuz din Constanța.

Scandal în autobuzul 102 N, care circulă în municipiul Constanța! În cursul dimineții de vineri, 22 aprilie, spiritele s-au încins imediat ce controloarele s-au urcat în mijlocul de transport în comun și au început să verifice legalitatea cu care constănțenii călătoresc. Toate acestea în condițiile în care, în spatele autobuzului, se aflau mai multe persoane de etnie romă.

“Au abordat o domnișoară și m-am dus la dânsele și le-am spus că sunt niște țigani în spate și că ar trebui să-i controleze și pe ei. Atunci mi-a spus că nu vrea. Dar trebuie să controlați pe toată lumea, ei sunt privilegiați sau ce? Noi plătim taxe, plătim și amenzi și ei au imunitate? Mi-a răspuns că verififică pe cine vrea și gata. Apoi au sărit și ceilalți oameni cu gura, că nu li se pare normal ceea ce se petrece. Controloarea s-a enervat și ne-a făcut nesimțiți, iar pe un tânăr l-a înjurat de mamă”, a declarat un constănțean care se afla în autobuz.

Potrivit acestuia, una dintre controloare avea legitimația cu numărul 1023. După ce spiritele s-au încins, acestea au coborât la prima stație, la fel și persoanele de etnie romă.

Sursa: replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *