Constanța. Eveniment pentru promovarea învățământului dual în domeniul HORECA

La Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța a avut loc, joi,  întâlnirea dintre conducerea CCINA și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța, cu scopul semnării unui Protocol de colaborare între cele două instituții.

Acordul are ca obiectiv crearea cadrului operațional în temeiul căruia partenerii vor acționa, în baza propriilor competențe, prin eforturi comune, atât pentru asigurarea formării profesionale de calitate a elevilor, cât și pentru facilitarea inserției absolvenților învățământului dual pe piața muncii.

 Totodată, se urmărește și realizarea unor proiecte educative, dedicate elevilor constănțeni, cu obiectivul dezvoltării personale a acestora prin diverse activități educative și extrașcolare, organizate în scopul exersării competențelor și abilităților personale cu aplicabilitate în viața școlară și nu numai.

 Prima acțiune stabilită în programul parteneriatului încheiat astăzi între CCINA Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța va avea loc în cadrul Salonului de Dotări Hoteliere, ediția a XX-a, derulat în perioada 21 – 24 martie 2024, la Pavilionul Expozițional.

 Cu această ocazie vor fi prezenți elevi din cadrul liceelor din Constanța care vor avea posibilitatea de a-și exersa competențele și abilitățile dobândite în funcție de specializare iar agenții economici vor avea posibilitatea recrutării acestora.

Sursa: CCINA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *