Acasă > Eveniment > CONSTANȚA: O femeie a fost ucisă de fostul concubin sub privirile celor trei copii ai acesteia

CONSTANȚA: O femeie a fost ucisă de fostul concubin sub privirile celor trei copii ai acesteia

Un bărbat de circa 45 de ani a dat peste cap liniștea constănțenilor de pe strada Bicaz, din cartierul Palas din Constanţa, aseară, în jurul orei 22.35.

Un apel la 112 i-a alertat de polițiștii Secției 4 de Poliție care s-au deplasat la adresa respectivă de unde se anunțase că se auzeau țipete și urlete.

La fața locului, polițiștii au descoperit că bărbatul își înjunghiase fosta concubină, o femeie de circa 40 de ani, în faţa celor trei copii ai ei, după care și-ar fi provocat singur tăieturi pentru a da vina pe actualul concubin. Omul intrase peste fosta concubina și actualul ei iubit cu gânduri necurate. Ambii au fost preluaţi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Femeia era înjunghiată în zona abdominală dreapta, plagă regiune claviculară stânga, şoc hipovolemic şi se afla în stop cardiorespirator la sosirea cadrelor medicale. Deşi s-au luptat să o salveze, femeia a decedat în această dimineaţă.

Autorul s-a tăiat însă superficial la mână şi a fost reţinut de poliţişti și plasat sub pază în Spitalul Județean Constanța. El urmează să fie audiat.

Se pare că în toiul scandalului şi actualul concubin al femeii a fost uşor rănit. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzelor ce au dus la tragicul eveniment.

ACTUALIZARE

Autorul omorului, Gogiu Nicolae, născut în 1972, este un fost recidivist. El a fost dus în arest şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Omul riscă închisoarea pe viaţă.

Sursa: ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *