Acasă > Social > Constănțenii, chemați să doneze sânge

Constănțenii, chemați să doneze sânge

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa face un apel către toţi constănţenii pentru a dona sânge. Rezerva este limitată, iar numărul intervenţiilor chirurgicale destul de mare duce la nevoia unei cantităţi mari de sânge necesar. “ Este nevoie în continuare de mai mult sânge, în special pentru intervenţiile chirurgicale”, a declarat Alina Mirela Dobrotă, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa .Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani,cu greutatea peste 50 kg,care nu au suferit de hepatită,TBC,sifilis,ulcer,epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă sau neurologice.Cu două zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice. În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor şi minim 500 ml lichide. Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) pot beneficia la cerere de:7 tichete de masă pentru produse alimentare sau o zi liberă la locul de muncă. De asemenea, se pot deconta cheltuielile de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.