Contractul de vânzare a pachetului de acţiuni ale CFR Marfă ar putea fi semnat săptămâna viitoare

Contractul de vânzare a pachetului de 51% acţiuni ale CFR Marfă ar putea fi semnat în cursul săptămânii viitoare, stadiul actual fiind de obţinere a avizelor necesare din partea vânzătorului, respectiv statul român, a declarat, vineri, directorul general al Grupului Feroviar Român, Sorin Chinde.

“La această oră, contractul de vânzare a acţiunilor CFR Marfă se află în stadiul obţinerii tuturor avizelor necesare din partea vânzătorului, adică statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor. Când aceste avize vor fi obţinute, contractul va fi semnat. Probabil, săptămâna viitoare o estimăm ca şi timp”, a spus Chinde.

Întrebat despre schimbările care vor avea loc la această companie, directorul general al GFR a precizat că se doreşte aducerea CFR Marfă la nivelul de a oferi servicii la calitatea pe care o oferă astăzi Grupul Feroviar Român.

“Noi dorim să aducem CFR Marfă să ofere aceleaşi servicii la standardele pe care le oferă GFR azi şi, mai ales, să o aducem în zona de eficienţă economică şi financiară. Vrem să o aducem la standarde de eficienţă. Încercăm să schimbăm de la modul de organizare a exploatării, relaţiile cu clienţii, abordarea pieţei – toate aceste domenii vor trebui să treacă printr-un proces de regândire”, a adăugat el.

Compania Grup Feroviar Român a fost declarată, în 20 iunie 2013, câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, preţul oferit de companie fiind de 202 milioane euro.

Grup Feroviar Român este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *