Acasă > Sanatate > Copiii ar putea fi imunizaţi gratuit cu vaccinul pneumococci

Copiii ar putea fi imunizaţi gratuit cu vaccinul pneumococci

Ministrul Sănătăţii promite că va introduce acest vaccin în rândul celor gratuite cel târziu din luna decembrie. Asta pentru că doar doi la sută din părinţi au bani să îşi imunzeze copiii. Din această cauză, unul din patru nou născuţi moare în fiecare an. O doză de vaccin costă în farmacii 300 de lei. Pentru imunizarea gratuită a copiilor, Ministerul Sănătăţii are nevoie de 4,5 milioane de euro.

“Am aprobat un asemenea program şi urmează să devină efectiv, am spus noi, în partea ultimă a acestui an, în trimestrul patru, aşteptând de fapt să se realizeze două lucruri, unu, rectificarea bugetară (…) şi al doilea lucru care este important este angajamentul coaliţiei pentru o nouă prevenţie”, a declarat Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Costurile vaccinului nu sunt mari faţă de cheltuielile suportate de stat pentru tratarea celor care fac boala: aproape 43 de milioane de euro.

“Peste 60% dintre cei care contactează această boală sunt afectaţi şi rămân cu urmări precum retard mental, convulsii, tulburări motorii, tulburării de vorbire, surditate (…) 23 de state europene deja oferă gratuit în programul naţional de imunizare acest vaccin”, a spus Andreea Marin, ambasadorul Coaliţiei Naţionale de Prevenţie.

Rareş are doar o lună şi a devenit primul copil vaccinat gratuit împotriva bolilor pneumococice. Părinţii nu au stat prea mult pe gânduri.

“E vorba de prevenţie, ca nu cumva în viitor să aibă una din aceste boli pentru care-l vaccinez acum şi e mai bine să previi decât să combaţi ulterior”, a spus Anca Sinescu, mama lui Rareș.

Simbolic, micuţul a primit titlul de ambasador al copiilor sănătoşi şi o diplomă semnată de ministrul Sănătăţii. Nevaccinaţi, copiii pot face otită, meningită sau chiar pneumonie.

One thought on “Copiii ar putea fi imunizaţi gratuit cu vaccinul pneumococci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *