Corul victimelor închipuite de la ISU

Adevărul este că noi i-am făcut eroi, semizei, supraoameni. Noi, ăștia definiți la modul general ca jurnaliști. S-a păstrat de mulți ani de zile o obișnuință moștenită din vremurile de demult, când pompierii, salvatorii, dacă vreți, chiar erau plătiți cu doi lei, lucrau zi și noapte cu mașini de pe vremea lui Pazvante Chioru, “înarmați” cu dotări compatible mai degrabă cu muzeele decât cu unitățile de pompieri. Obișnuința s-a păstrat, cu influența decisivă producătorilor generali de știri și a redactorilor șefi de publicații, dornici să facă planul de știri la hectar în cel mai facil mod cu putință, ca atare dispuși să ascundă sub preș toate gunoaiele din interiorul instituției numită purtând astăzi numele de Inspectoratul pentru Situații de Urgență – ISU.

De ani buni, s-au pompat sute de milioane de euro în achiziții de echipamente moderne, a plouat cu sponsorizări din Vest, programul oficial de lucru e aproape o boierie dacă îl comparăm cu programul unui jurnalist, care începe dimineață și termină când o da Dumnezeu, șase zile din șapte, pe salarii considerabil mai mici. Mai mult, serviciul SMURD, integrat în ISU, “ciugulește” milioane de euro din sponsorizări și donații prin Fundația cu același nume, în dauna ong-urilor normale din România, fără ca cineva să fi întrebat vreodată dacă e moral să se întâmple asta, când SMURD se hrănește cu maximă voioșie de la bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

Ba, mai mult, strada și majoritatea covârșitoare a presei l-au apărat virulent pe Raed Arafat, când politicul l-a atacat pe părintele SMURD într-un mod josnic.

Domnilor și doamnelor din ISU le-a fătat vaca mereu, dar acum, când au început să apară întrebările, brusc, le-a murit vițelul. Iar reacția a devenit unanimă din partea lor: Cum își permit niște burtă verde să ne tragă la răspundere pe noi, eroii, semizeii, supraoamenii care salvăm lumea, noi icoanele patriei? Cum își permit jurnaliștii, acești neica nimeni, să spună că suntem plătiți pentru ce facem și ne cer socoteală despre cum o facem? Cum își permit slugile să ridice ochii din pământ? Fiindcă așa au început să îi perceapă: niște lingăi pe care îi chemi să te laude, să te aplaude, să te tragă monumental în poze…

Când presa constată că în fața a două situații limită, performanța ISU Dobrogea se însumează la 7 (!) morți, intervenții bâlbâite și aspecte dubioase, nu prea explicabile prin procedurile oficiale, semizeii sar în sus, țipă sau se tăvălesc și anunță că sunt victimele unui linșaj mediatic.

Facebook-ul geme de reacțiile acestor angajați ai cetățeanului, unele frizând obrăznicia. Pare de-a dreptul ireal să observi că cei responsabili de moartea a patru cetățeni îi scot vinovați pe oamenii mass media, când ar trebui să își asume eșecul, să constate că instituția unde dau cu sapa și furtunul toacă bani publici, deci datorează în fiecare moment explicații pentru eficiența fiecărui leuț din cont. Și, bineînțeles, să analizeze sever fiecare eșec major, pentru a-l evita pe următorul.

Cu riscul de a fi atacat cu minciuni ordinare, care au început să curgă deja, așa cum am cerut imediat demiterea prefectului Constanței, primul responsabil moral al tragediei de pe Siutghiol, voi cere fără încetare un control tot mai eficient asupra activității ISU Dobrogea, hrănită din bani publici, ca și a altora, atunci când voi constata că se simt deasupra pulimii plătitoare de impozite.

Valentin Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *