Acasă > Social > Cozi interminabile la oficiile poștale din municipiul Constanţa!

Cozi interminabile la oficiile poștale din municipiul Constanţa!

După ce au petrecut de Crăciun, constănțenii și-au adus aminte și de datorii. Contribuabilii au profitat de faptul că oficiile poștale mai sunt deschise doar două zile și au venit să își achite restanțele pentru a scăpa de griji.

Aglomerația din oficiile poștale s-a datorat și faptului că foarte mulți constănțeni au trimis sau au primit colete în această perioadă.

Cei care doresc să își achite facturile înainte de Anul Nou, mai au doar câteva zile la dispoziţie. Vineri, oficiile poștale au program normal iar luni, 31 decembrie sunt deschise în intervalul 8.00-13.00. De altfel, la Serviul de Taxe și Impozite Constanța,  în perioada 27 – 28 decembrie 2012 şi 3 – 4 ianuarie 2013 vor funcţiona ghişee speciale care vor asigura servicii fiscale de urgenţă, respectiv încasarea amenzilor contravenţionale în termenul legal de plată, încasarea taxelor judiciare şi extrajudiciare şi eliberarea certificatelor fiscale numai contribuabililor care nu au debite la bugetul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *