vineri, noiembrie 15, 2019
Acasă > Credinta > Credincioșii ortodocși au intrat în postul Sfintei Maria

Credincioșii ortodocși au intrat în postul Sfintei Maria

Postul Adormirii Maicii Domnului, este cel de- al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. În această perioadă credincioșii ortodocși sunt îndemnați să se abțină de la poftele trupești și să fie mai iertători cu cei din jur. La finalul postului, enoriașii primesc iertarea păcatelor în urma spovedaniei și împărtășaniei.

“Postul Sintei Marii se ține în cinstea Maicii Domnului care a trăit în post și rugăciune. Postul acesta este unul al bucuriei, ne pregătim sufletele pentru a primi praznicul cela mare al ridicării Maicii domnului către cer. În această perioadă credincioșii se spovedesc și se împărtășesc.” a spus eromonahul Atal Toma.

În religia creștin-ortodoxă Maica Domnului este cunoscută ca protectoarea celor necăjiți.

“Orice am cere Maica Domnului nu ne lasă să nu ne ajute, ea este protectoarea celor necajiți. Este o sărbătoare atât de mare ca Sfintele Paști. Îi sfătuiesc pe toți credincioșii să țină acest post mai ales că este un post ușor, acum vara avem multe fructe și legume.” a povestit o călugăriță.

Cunoscut în popor şi ca Postul Sântămăriei, începe în acest an în 31 iulie şi se încheie în 15 august. În acest post, credincioşii vor putea mânca peşte în 6 august, în ziua praznicului Schimbării la faţă. De asemenea, sâmbăta şi duminică este dezlegare la ulei şi vin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *