Acasă > Credinta > Creștinii sărbătoresc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos

Creștinii sărbătoresc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos

Creştinii ortodocşii serbează astăzi Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, unul dintre cele 12 praznice împărăteşti. Este, de asemenea, singura zi din postul Sfintei Mării în care se poate consuma peşte. De această sărbătoare este legată o serie întreagă de tradiţii şi superstiţii…pe care constănţenii le respectă. Sărbătoarea are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

„Schimbarea la Față este o sărbătoare care face parte din sărbătorile împărătești închinate Sfintei Treimi și Maicii Domnului, și această sărbătoare ne aduce aminte despre un eveniment din viața Mântuitorului prin care ni s-a demonstrat Dumnezeirea Mântuitorului. Prin această sărbătoare noi cinstim Sfânta Treime, cinstim ființa divină, și bineînțeles recunoaștem Dumnezeirea Mântuitorului nostru ca fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și om adevărat.”, a declarat preotul Andrei Samoilă, din Năvodari.

Mulți dintre credincioși păstrează spiritul sărbătorii și cred în tradiţiile şi superstiţiile legate de această zi. Se spune că în ziua de azi în special nu trebuie să te cerți cu nimeni. Se mai zice, totodată, că cei care nu respectă această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi precum florile care de acum încep să se veştejească. O altă superstiţie spune că cei care spală haine în această zi vor fi năpădiţi de păduchi şi ploşniţe. Femeile nu trebuie să se spele pe cap sau să se pieptene, altfel nu le va mai creşte părul. Persoanele care vor să scape de o patimă vor fi vindecate dacă se vor ruga în această sfântă zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *