sâmbătă, 4 aprilie 2020
Acasă > Ultima ora > Criminal, reținut la Hârșova

Criminal, reținut la Hârșova

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul Ionel Fogoroş, în vârstă de 34 de ani, din Hârşova, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
“Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în seara zilei de 5 ianuarie 2015, în jurul orelor 17:00, în curtea unor cunoştinţe comune din oraşul Hârşova, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, inculpatul l-a agresat pe numitul B.N., în vârstă de 52 de ani, pe care l-a lovit cu intensitate cu pumnul în zona feţei şi l-a proiectat la sol, în cădere victima lovindu-se cu capul de trotuarul betonat şi suferind fracturi craniene grave ce au dus la moarte, survenită a doua zi în spital. Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, invocând că deşi a avut o alteraţie cu victima, ulterior aceasta s-ar fi deplasat la toaletă, iar când se întorcea s-ar fi dezechilibrat singură şi ar fi căzut pe trotuar”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *