sâmbătă, 29 februarie 2020
Acasă > Sanatate > Criză de vaccinuri la Constanța

Criză de vaccinuri la Constanța

Zeci de bebeluşi din Constanţa au rămas nevaccinaţi împotriva unora dintre cele mai grave afecţiuni, precum hepatita sau meningita, din cauza faptului că stocurile medicilor de familie au fost epuizate. În lipsa vaccinării, copiii sunt supuşi riscului major de îmbolnăvire, mai ales că, la această vârstă, sistemul imunitar nu este complet stabilizat. De mai bine de două luni, mămicile a zeci de bebeluşi, cu vârste între două şi şase luni, bat drumul între casă şi cabinetele de medicina familiei sau pediatrie, pentru a-şi vaccina copiii. Situaţia pare trasă la indigo, având în vedere că, în aceeaşi perioadă a anului trecut, exact aceleaşi vaccinuri lipseau din cabinete. Este vorba despre vaccinul antihepatitic, de vaccinul Pentaxim, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei virale şi de cel împotriva pertussis şi hepatita B. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Constanţa susţin că această criză a vaccinurilor este cauzată de achiziţia întârziată a dozelor la nivel naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *