duminică, 27 septembrie 2020
Acasă > Educatie > Cum se va face admiterea la Universitatea “Ovidius”: examen sau notele de la Bac?

Cum se va face admiterea la Universitatea “Ovidius”: examen sau notele de la Bac?

Ţinând cont de intervalul foarte scurt rămas până la înscrierea la facultate, Universitatea „Ovidius” a decis să posteze pe site-ul oficial Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere de studii de licenţă, fără a preciza însă punctual la fiecare din cele 16 facultăţi cum vor deveni liceenii studenţi ovidieni.
Rectorul Dănuţ Tiberius Epure a declarat pentru „Cuget Liber” că nu vor fi mari modificări faţă de admiterea de anul trecut, cu excepţia faptului că dispar notele din timpul celor patru ani de liceu. „Acum aşteptăm cu interes de la Ministerul Educaţiei aprobarea cifrei de şcolarizare sau mai bine zis a noilor granturi şi după aceea vom face publice toate datele care îi interesează cu siguranţă pe foarte mulţi”.
Cu ocazia acţiunii Porţi Deschise la Universitatea „Ovidius” am aflat, spre exemplu, că la Facultatea de Litere admiterea constă dintr-un interviu pentru testarea aptitudinilor de exprimare şi creativitate şi dintr-o probă scrisă la limba română. La Facultatea de Medicină dentară, concursul de admitere va consta dintr-un singur test grilă, care va conţine 100 de întrebări din manualul clasei a XI-a. La Facultatea de Medicină, modalitatea de calcul a mediei de admitere va fi 80% proba de biologie şi 20% media de bacalaureat. În funcţie de specialitate, testul va consta din 100 de întrebări tip grilă, respectiv 60 de întrebări la Facultatea de Moaşe şi la Facultatea de Asistenţi medicali.
La Facultatea de Ştiinţe economice, ca şi la Facultatea de Fizică, chimie, electronică şi tehnologia petrolului, admiterea se realizează prin concurs pe bază de dosar, criteriul de înscriere fiind media examenului de bacalaureat. La Facultatea de Farmacie, forma de examinare va fi tip grilă, cu 100 de întrebări: 50 de întrebări din ma-nualul de Biologie de clasa a XI-a şi 50 de întrebări din manualele de clasele a X-a şi a XI-a de Chimie organică.
La Facultatea de Drept, va fi concurs de dosare, respectiv 100% media de la Bacalaureat, criteriu de departajare fiind media notelor la disciplina limba română scris şi oral de la Bac. La Facultatea de Teologie, admiterea se va face în urma rezultatului de la examenul medical, un test psihologic şi media de la Bacalaureat.

Sursa: www.cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *