vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Sport > CVM Tomis Constanța a câștigat disputa cu Dinamo București

CVM Tomis Constanța a câștigat disputa cu Dinamo București

În această săptămână, după victoria cu 3-1 obținută, în deplasare cu Dinamo, CVM Tomis Constanța va susține două jocuri. Marți, în Polonia, cu Jastrzebski Wegiel, în Liga Campionilor, de la ora 19,00 și pe 7 decembrie, acasă, cu Unic Piatra Neamț. În meciul din Liga Campionilor, dobrogenii au șanse minime să obțină puncte, echipa gazdă fiind evident mult mai puternică. În schimb în Divizia A1, tomitanii au șanse mari să încheie turul de Campionat pe prima poziție. Aflată la 3 puncte în urma celor de la Zalău, echipa pregătită de antrenorii Martin Stoev și Radu Began va juca în penultima etapă, la Constanța, cu Unic Piatra Neamț, un meci în care gazdele pornesc cu prima șansă. În ultima rundă, atunci când echipa din Zalău va sta, CVM Tomis va juca la Cluj cu U, ultima clasată. În acest context, campionii pot acumula lejer 6 puncte și pot prelua șefia clasamentului.

Autor: Nicu Dolea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *