miercuri, 23 septembrie 2020
Acasă > Eveniment > Dan Diaconescu este în doliu

Dan Diaconescu este în doliu

Nicolae Diaconescu, tatăl realizatorului TV Dan Diaconescu, a murit duminică seara, la vârsta de 91 de ani, la Spitalul Municipal din Caracal.

Fostul colonel de aviaţie a decedat la scurt timp după ce a fost dus la spital de membrii familiei, informează Adevărul.

„N-a fost ceva absolut neaşteptat, pentru că domnul Diaconescu avea mai multe afecţiuni, a şi fost internat de mai multe ori la noi la spital, starea de sănătate s-a decompensat, având în vedere şi vârsta, avea 91 de ani. A avut alături familia, a fost adus de fiul cel mare, are trei fii“, a declarat Liviu Radu, managerul spitalului din Caracal.

Dan Diaconescu se află în închisoare încă de anul trecut, din luna martie. Acesta a fost condamnat pentru șantaj și va ispăși o pedeaspă de cinci ani şi jumătate.

Cel mai probabil, acesta va solicita câteva zile de permisie pentru a putea participa la funeraliile tatălui său.

Nicolae Diaconescu, tatăl realizatorului TV, a fost comandor de aviaţie, activând la Baza Deveselu. El a pus în anul 1990 bazele primei asociații postdecembriste a cadrelor militare în rezervă şi în retragere din România, la Caracal, alături de 24 militari în rezervă şi şapte veterani de război, în primul comitet de conducere al asociaţiei ocupând funcţia de secretar.

Înmormântarea va avea loc miercuri, cu onoruri militare.

Sursa: b1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *