Dan M. Agathon: Solicităm mărirea vacanţei de vară a copiilor

  •  
  •  
  •  
  •  

Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii şi Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus solicită reanalizarea programei de învăţământ şi modificarea ei pentru încheierea anului şcolar pe data de 1 iunie măcar pentru clasele I-VIII, ceea ce ar permite familiilor cu copii să beneficieze de tarife reduse pe litoral.
Operatorii din turism reprezintă contribuabili la bugetul de stat care doresc să-şi îmbunătățească aportul la produsul intern brut, dar micşorarea vacanţelor de vară şi creşterea anului şcolar aduce o scădere a numărului de zile pe care elevii şi le pot petrece în stațiunile turistice, depăşindu-se şi perioada în care aceştia pot beneficia de tarife reduse. Este cunoscut faptul că turiştii cu familie vin pe litoral după ce copiii intră în vacanță, şi tocmai de aceea propunem demararea unei colaborări între Ministerul Educaţiei Naţionale şi autorităţile din turism pentru stabilirea unei strategii a programului de învăţământ care să ţină seama şi de programul de vacanţă al elevilor din perspectiva ofertei turistice.
Iniţiativa Guvernului cu privire la ieftinirea transportului CFR spre litoral este salutară, dar ea trebuie coroborată şi cu alte măsuri care să facă posibil un aflux ridicat al turiştilor cu familii spre litoral în perioada care li se adresează în mod special, adică până la data de 15 iunie. În acest sens, autorităţile ar trebui să fie mai deschise spre dezbateri serioase cu investitorii în baze turistice de pe litoralul românesc, aceştia fiind singurii care au soluţii pentru revigorarea turismului intern. (Dan Matei Agathon, preşedinte Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii)

Sursa: Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *