Daniel Chițoiu, vicepreședintele PNL, își respectă promisiunile făcute românilor

COMUNICAT DE PRESĂ

Guvernul Uniunii Social Liberale şi-a asumat îndeplinirea unor obiective ce au ca efect final creşterea nivelului de trai al populaţiei, mărirea numărului de locuri de muncă sigure şi bine plătite, precum şi dezvoltarea sănătoasă şi corentă a investiţiilor private. Contribuţia ministrului liberal Daniel Chiţoiu a fost una semnificativă atât în aplicarea politicilor publice derulate de către Ministerul Finanţelor, cât şi în respectarea mandatului dat de către colegii din Partidul Național Liberal şi USL.

Printre măsurile principale amintim eliminarea contribuţiilor la pensii, şomaj şi la fondul de sănătate pentru toţi care angajează persoane aflate în şomaj, cu vârsta de sub 25 sau peste 55 de ani, pe o perioadă de un an, un nou acord cu FMI care nu prevede nicio nouă măsură de impozitare sau nicio nouă taxă, scăderea TVA-ului la pâine şi produse de panificaţie la 9%, restructurarea ANAF-ului în scopul eficientizării, profesionalizării şi debirocratizării activităţilor specifice din cadrul acestei autorităţi în vederea creşterii gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, combaterii evaziunii fiscale şi nu în ultimul rând stabilirea unei relaţii cât mai bune şi mai eficiente cu contribuabilul.

Taxarea inversă la energie şi certificatele verzi, respectiv taxarea inversă la cereale sunt măsuri menite să combată evaziunea fiscală și reprezintă soluţii în ajutorul operatorilor şi contribuabililor cinstiţi, prin care s-a vizat şi eliminarea firmelor fantomă care încasau în mod ilegal rambursările de TVA.

Nu în ultimul rând, menționăm și continuarea Proiectului Prima Casă şi suplimentarea bugetului alocat acestuia cu un miliard de lei, dintre care 300 de milioane de lei vor fi alocate achiziţiei de locuinţe contruite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *