vineri, decembrie 6, 2019
Acasă > Monden > Daniel Radcliffe, de la Harry Potter la Freddie Mercury

Daniel Radcliffe, de la Harry Potter la Freddie Mercury

Daniel Radcliffe a fost idolul copiilor și al adolescenților când l-a interpretat pe celebrul ucenic vrăjitor Harry Potter, iar acum ar putea juca rolul unei legende a rockului: Freddie Mercury, solistul grupului Queen, relatează soirmag.be.

Potrivit unei surse, actorul ar avea și talent de cântăreț, de aceea producătorii filmului biografic Freddie Mercury s-ar fi gândit la el. Actorul Sacha Baron Cohen (celebrul Borat), ales inițial pentru rol, l-a refuzat în cele din urmă pentru că nu a fost de acord cu scenariul.

Interpretul lui Harry Potter nu a dat încă niciun răspuns. Ținând seama de faptul că actorul încearcă să scape de imaginea de veșnic adolescent cu bagheta magică (refuză categoric să joace în următorul film inspirat din aventurile lui Harry Potter), s-ar putea să-și lase deja mustața să crească, încheie soirmag.be.

Sursa: AGERPRES

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *