Acasă > Social > „Dăruiește bucurie”

„Dăruiește bucurie”

Campania umanitară „Dăruiește bucurie” dă startul unui maraton al zâmbetelor pentru sute de copii fără părinți. Timp de o lună, aceștia vor intra într-o mare familie, în cadrul căreia vor avea parte de ieșiri în aer liber, la cinematograf, dar și lecții de dans, tehnici de artă marțială și echitație. Activitățile sunt deschise pentru toți constănțenii, iar banii strânși la finalul campaniei vor ajunge la șase centre de plasament, dar și la un micuț de numai doi ani și jumătate, care are nevoie de o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori la creier.

Asociația Națională Cultural-Artistică „Total Dance Center” vine în sprijinul copiilor fără părinți cu un nou proiect menit să le readucă zâmbetul pe buze.

“Este a doua ediție a campaniei și o dedicăm celor 150 de copii din șase centre de plasament constănțene. Avem opt evenimente dedicate copiilor înntre 6 și 16 ani: vom merge la film, pe plajă ca să facem aikido, vom învăța să dansăm, avem activități în parcul Tăbăcărie și impreună sper să avem un timp plăcut să ne cunoaștem mai bine, să ne împrietenim și să îi ajutăm să se integreze în societate”, ne-a declarat Corina Mădălina Tiron, vicepreședinte Total Dance Center.

Maratonul umanitar a luat startul pe 31 mai, iar până pe 30 iunie, familia TDC are menirea de a strânge fonduri pentru 150 de copii din centrele de plasament Antonio, Delfinul, Micul Rotterdam, CPCRU  din Aluniș, Ovidiu şi Adăpostul de zi și de noapte din Constanța. În plus, cei mai talentați dintre acești copii au primit promisiunea de a fi ajutați să își urmeze visele.

“Sper să găsim suportul oamenilor, voluntari, fonduri pentru acești copii, să dezvoltăm activități extrașcolare pentru ei, ca să se poată integra mai ușor în comunitate”, a precizat Andreea Serghi, coordonatorul proiectului.

Campania ‘Dăruiește bucurie’, aflată la a doua ediție, se desfășoară în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

“Este un adevărat prilej de bucurie pentru copiii din centrele de plasament și este un prilej de a-și dezvolta abilitățile de socializare, de a cunoaște alți oameni și de a se bucura de câteva ore de relaxare”, ne-a spus Mihaela Ristea, vicepreședinte Direcția Generală de Asistență  Socială și Protecția Copilului Constanța.

Calendarul evenimentelor cuprinde o sumedenie de activități pentru a le face copiilor fiecare zi mai frumoasă. Îi așteaptă ieșiri în aer liber, la cinematograf, excursii la Oituz unde vor avea parte de lecții de echitație, dar și o serie de activități muzicale, de teatru, fotografie și poezie, precum și dans.

Redactor: Andreea Barbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *