duminică, 29 martie 2020
Acasă > Social > Daruri pentru copiii din mediul rural

Daruri pentru copiii din mediul rural

Peste 9.000 de copii de la țară vor primi cadouri de Crăciun printr-o campanie umanitară derulată de Asociația Șansa Ta în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Primăria sectorului 3.

Campania se desfășoară în beneficiul copiilor defavorizați din București și județele Covasna, Ilfov, Prahova, Iași, Vaslui, Timișoara, Tulcea, Sălaj, Suceava, Vâlcea, Constanța, Argeș, Dolj, Mureș și Dâmbovița, informează un comunicat al organizatorilor remis miercuri.

La această inițiativă vor participa 35 de școli din București și Ilfov, însumând peste 9.000 de copii.

În cadrul campaniei, va avea loc marțea viitoare la Băneasa Shopping City concertul umanitar “Zâmbetul din cutie”, care se va bucura de participarea unor îndrăgiți artiști ai scenei muzicale românești: Mihai Constantinescu, Alexandra Ușurelu, Robert Olaru, Valentin Poienaru, corul Intermezzo de la Colegiul Național de Muzică “George Enescu”, Simona Secrier, Alex Mataev, Crișan Răriș, Rathna Kumar, trupa Vunk, Alexandra Badoi și Dragoș Chircu.

De asemenea, vor cânta colinde copiii de la centrul “The Door”, cei de la clubul Learn With Music și formația de copii “Flori și Stele”.

AGERPRES/(AS — autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niță)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *