Date informative privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece, prevazute de OUG 70/31.08.2011

Art. 7 – (1) Consumatorii vulnerabili, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei acordat din bugetul de stat, denumit în continuare ajutor pentru energie termică, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi 1.082 lei în cazul persoanei singure.
(2)Pentru sprijinirea populatiei in perioada sezonului rece, autorităţile administraţiei publice locale pot stabili, prin hotărâre a consiliului local, măsuri de protecţie socială din bugetele locale, după cum urmează:
a) subvenţii lunare pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare al  energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei;
b) ajutoare lunare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, în completarea celor acordate de la bugetul de stat;
c) atât subvenţii lunare prevăzute la lit.a), cât şi ajutoare lunare prevăzute la lit.b).
Art. 8 – (1) Ajutoarele pentru energie termică prevăzute la art.7 se acordă prin compensarea procentuală aplicată la contravaloarea energiei termice consumate lunar de consumatorul vulnerabil, denumită în continuare factură pentru energie termică, în limita consumului mediu lunar definit la art.6 lit.b) şi prevăzut în anexa nr.1.
(2) În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1), se acordă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporţie de 90% în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 155 lei;
b) în proporţie de 80% în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 155,1 lei şi 210 lei;
c) în proporţie de 70% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 210,1 lei şi 260 lei;
d) în proporţie de 60% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 260,1 lei şi 310 lei;
e) în proporţie de 50% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 310,1 lei şi 355 lei;
f) în proporţie de 40% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 355,1 lei şi 425 lei;
g) în proporţie de 30% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 425,1 lei şi 480 lei.
h) în proporţie de 20% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 480,1 lei şi 540 lei
i) în proporţie de 10% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 540,1 lei şi 615 lei.
j) în proporţie de 5% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 615,1 lei şi 786 lei.

(3) Persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele prevăzute la alin. (2) beneficiază de o compensare în proporţie similară, iar cele ale căror venituri sunt cuprinse între 786,1 lei şi 1082 lei beneficiază de o compensare procentuală de 10%.
(4) Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele prevăzute la alin. (2) lit. a)-j) compensarea procentuală este mai mare cu 10% faţă de proporţiile stabilite.
(5) Pentru familiile şi persoanele singure prevăzute la alin.(2) lit.a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, compensarea procentuală se acordă în proporţie de 100%.
(6) În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1), se acordă din bugetul local, după cum urmează:
a) până la 7% în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie este de până la 155 lei;
b) până la 14% în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 155,1 lei şi 210 lei;
c) până la 20% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 210,1 lei şi 260 lei;
d) până la 27% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 260,1 lei şi 310 lei;
e) până la 33% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 310,1 lei şi 355 lei;
f) până la 40% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 355,1 lei şi 425 lei;
g) până la 46% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 425,1 lei şi 480 lei.
h) până la 53% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 480,1 lei şi 540 lei.
i) până la 59% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 540,1 lei şi 615 lei.
j) până la 61% în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 615,1 lei şi 786 lei.
k) până la 63% în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 786,1 lei şi 1082 lei.
(7) În oricare dintre situaţiile prevăzute la art.7 alin.(2), autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să acorde sprijin cumulat  care să reprezinte cel puţin 10 % din maximul compensării prevăzute la alin.(6).

Dosar acte necesare – acordare ajutor de încalzire:

1. Formularul tip “ Cerere si Declaratie pe proprie raspundere pentru acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei” completat si semnat de catre solicitant;
2.  Copie  după actul de identitate (BI/CI/CI Provizorie, Permis sedere temporară) pentru membrii de familie majori (domiciliul sau reşedinţa trebuie să fie locul de consum);
3.  Copie după certificatele de naştere pentru copiii sub varsta de 14 ani;
4. Membrii de familie care nu au mutatie sau viza de resedinta  vor prezenta adeverinta de la Asociatia de proprietari cu numarul de persoane  luate in calcul la cheltuielile comune;
5. Copie contract de proprietate sau inchiriere;
6. – Adeverinţă de venit cuprinzând salariul net realizat în luna anterioară depunerii cererii (inclusiv  tichetele de masă, sau alte drepturi – se va specifica daca nu se acorda);
7. Persoanele  majore care nu au venituri vor prezenta adeverinta de la Administratia Financiara (Trezorerie);
8.Copie  cupon somaj (sau carnet de somaj)/alocatie de stat / pensie / alocatie de sustinere sau orice alt drept cu titlu permanent;
9. daca alocatia/pensia sunt ridicate prin card bancar este necesar extras de cont;
10. Copie după declaraţia de impunere cu veniturile realizate în anul depunerii cererii, în cazul în care membri familiei sunt constituiţi în asociaţii familiale sau ca persoane fizice autorizate;
11. – daca solicitantul ajutorului are domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul de încălzire, dar nu are calitatea de proprietar sau chiriaş, acesta va prezenta împuternicirea legală (notarială) din partea proprietarului;
12. – trebuie specificat in formular codul de client al Furnizorului (din factura), la energie termica trebuie specificat si numarul de camere bransate, cu suprafata acestora.
13. – Copie după certificatul de casatorie, sau hotărârea judecătorească de divorţ, sau certificat de deces, atunci când este cazul.

Indicatii privind modalitatea de completare a cererii pentru ajutorul la incalzire:
Titularul ajutorului este persoana care a completat cererea, iar beneficiarul este intreaga familie a acestuia.
Prin familie se intelege sotul sotia, precum si alte personae, indiferent daca intre acestea exista sau nu relatii de rudenie, care au acelasi domiciliu sau resedinta ori care locuiesc si gospodaresc impreuna, sunt inscrise in cartea de imobil si sunt luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de intretinere a locuintei.
Prin persoana singura se intelege persoana care a implinit varsta de 16 ani, locuieste si se gospodareste singura.

Cererile se completeaza numai de catre titularul ajutorului
, acesta putand fi:

– proprietarul locuintei sau titularul contractului de inchiriere valabil,
– persoana care a instrainat locuinta in baza unui contract cu clauze de intretinere,
– alt membru de familie major si imputernicit prin procura notariala de catre proprietarul locuintei sau de catre titularul contractului de inchiriere.
Nu pot beneficia de acest ajutor proprietarii de apartamente care nu locuiesc efectiv in ele.

In cerere se vor trece:
–  toate persoanele care locuiesc in apartamentul pentru care se solicita ajutor si indiferent daca intre acestea exista sau nu relatie de rudenie, cu conditia sa aiba inscrisa adresa apartamentului in actul de identitate sau sa fie trecute in cartea de imobil si sa fie luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de intretinere a locuintei (Titularul nu se mai trece la membrii familiei);
–  toate veniturile (exprimate in lei noi) nete realizate de respectivele persoane in luna anterioara depunerii cererii, completate cat mai citet in dreptul codului de venit corespunzator;
–  in cerere se va bifa obligatoriu numarul de camere al locuintei.
Codurile numerice trebuie sa aiba 13 cifre si sa fie scrise foarte citet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *