“De la Marea Baltică la Marea Neagră”

Vineri, 27 iunie 2014, Mare Nostrum a lansat, în CORA Brătianu, expoziția dedicată problemei deșeurilor din mările Europei.
Aceasta este realizată în cadrul proiectului MARLISCO (MARine Litter in Europe Seas: Social AwarenesS and CO-Responsibility – Deșeuri MARine în mările Europei: conștientizare Socială și CO-responsabilitate) și are ca scop informarea localnicilor și turiștilor cu privire la problema deșeurilor marine.

Expoziția cuprinde 12 panouri informative cu descrierea gamei largi a deșeurilor întâlnite în mediul marin, de unde provin acestea, ce probleme pot cauza, cum afectează mediul și oamenii, care este situația, în particular, din Marea Neagră și România, soluții pentru această problemă și cum se pot implica oamenii pentru a preveni apariția deșeurilor marine.
Obiectivul principal al proiectului MARLISCO este creșterea gradului de conștientizare al consecințelor comportamentului social, în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de producție din sistemele socio-ecologice marine, pentru a promova co-responsabilitatea în rândul diferiților “actori”, pentru a defini o viziune colectivă mai durabilă și de a facilita motive pentru acțiuni concertate.

Proiectul MARLISCO dispune de abordări inovatoare multimedia pentru a ajunge la un public cât mai larg posibil, în modul cel mai eficient. Proiectul dezvoltă programe care pot fi utilizate pentru abordarea problemelor legate de deșeurile marine și care pot fi, de asemenea, aplicate la scară mai largă și altor provocări din societate, cu beneficii substanțiale ce urmează să fie realizate printr-o integrare mai bună în rândul cercetătorilor, părților interesate și al societății.

Durata proiectului este de 36 de luni, începând din 6 iunie 2012 până pe 30 mai 2015. Costul total al proiectului, finanțat de Comisia Europeană, este peste 4 milioane de euro și sunt implicate persoane din 15 țări europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *