„De la teorie la practică prin întreprinderea simulată”

Mediul de afaceri real replicat cu succes în firme virtuale – 21 de întreprinderi simulate și 200 de studenţi intră în competiție la cea de-a II- a ediție a Târgului de Întreprinderi Simulate

În perioada 31 mai – 2 iunie 2013, firmele înfiinţate în cadrul celor patru universităţi partenere în proiectul „De la teorie la practică prin întreprinderea simulată” – Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi și Universitatea Valahia din Târgovişte se reunesc la Hotelul Caraiman din stațiunea Mamaia cu prilejul celei de-a doua ediții a Târgului de Întreprinderi Simulate.

Târgul își va deschide porțile pe data de 01.06.2013, începând cu ora 10.00, alături de expozanți numărându-se studenţi din cadrul grupului țintă secundar al proiectului, reprezentanţi ai firmelor partenere ale întreprinderilor simulate (IS) participante, reprezentanţi mass-media, experţi locali şi transnaţionali în domeniul IS din cadrul echipei de proiect, dar și studenți și profesori de la Universitatea Ovidius din Constanța care implementează un proiect similar.

Ziua de 31.05.2013 este dedicată activităţilor de tip networking între studenţii care activează în întreprinderile simulate, studenți din grupul țintă secundar al proiectului, profesori universitari și reprezentanţi ai firmelor reale replicate în proiect, pentru a identifica metode de sustenabilitate a IS-urilor şi de întrepătrundere a celor două medii de afaceri. Ultima zi a evenimentului este dedicată festivității de premiere, atingerii unor obiective orizontale ale proiectului și transmiterii de concluzii privind rezultatele generale ale activității de networking.

La ediția din acest an a târgului, vor intra în competiție inventivitatea, imaginaţia studenților, abilităţile antreprenoriale dobândite în cadrul activităților specifice desfășurate în întreprinderea simulată și vor fi exersate tehnici de marketing esenţiale în promovarea unei firme reale. Întreprinderile simulate vor concura în șase secțiuni dotate cu premii: cel mai bun stand, cel mai bun spot publicitar, cel mai bun negociator, cea mai bună pagină web, cel mai bun catalog și cea mai bună prezentare. Domeniile în care activează IS-urile participante la târg sunt: construcții și instalații pentru construcții, echipamente industriale și agricole, instalații electrice, software, hardware, alimentație, comerț cu bunuri de larg consum, servicii de închiriere auto și transport, servicii medicale, organizare de evenimente și turism, service echipamente electrice și electronice, producție de publicitate și papetărie.

Organizatorul evenimentului este Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de partener principal al proiectului POSDRU90/2.1/S/58123„De la teorie la practică prin întreprinderea simulată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *