Saturday, 20 October 2018
Acasă > Social > De Paște, evitați aglomerația la granițe! Ce spune Poliția de Frontieră

De Paște, evitați aglomerația la granițe! Ce spune Poliția de Frontieră

Mii de români au ales și în acest an să sărbătorească Paștele în afara țării, mulți dintre ei alegând Bulgaria.

Acest lucru ar putea duce la un timp mai mare petrecut la granițe, pentru controlul documentelor.

În acest sens, Poliția de Frontieră face o serie de recomandări participanţilor la trafic.

Aceștia sunt sfătuiți să folosească toate punctele de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine aglomerarea doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

”Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic care tranzitează punctele de frontieră rutiere existente la graniţă, vă reamintim că am dezvoltat aplicaţia #TraficOnline – http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, care conţine date despre punctele de trecere a frontierei şi timpul mediu estimativ de aşteptare la controlul de frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din România.

De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „navigare”, se pot configura trasee spre un punct de trecere a frontierei care are valori de trafic mai scăzute”, precizează Poliția de Frontieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.