Vineri, 10 ianuarie, delegația saudită, însoțită de președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Dr. Alexandru Bociu, a fost primită la Consiliul Județean Constanța.
Delegația româno-saudită a fost întâmpinată de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, și de prefectul județului Constanța, Adrian – Teodor Picoiu.
Din delegație au făcut parte personalități cu un rol esențial în dezvoltarea colaborării între cele două țări: Altureif Bakar, directorul general al Departamentului Riscuri pentru Sănătatea Animalelor, WEQAA, Aljasir Mohammed, directorul Departamentului Reglementări și Standarde de Sănătate Animală, Alqahtani Meagib, directorul Departamentului de Relații Internaționale Bilaterale, Dr. Cristian Mortasivu, directorul general DGSBA – ANSVSA, Septimiu Marica, consilierul președintelui ANSVSA, Corina Ivanciu, directorul DSVSA Constanța, precum și operatori economici din țară.
Pe agenda întâlnirii s-au discutat subiecte importante:
- Importanța relațiilor bilaterale;
- Sprijinirea micilor întreprinzători din domeniul zootehnic;
- Fluidizarea schimbului de informații între crescători și instituțiile competente;
- Modernizarea portului Midia, prin adâncirea șenalului navigabil, facilitând astfel intrarea navelor cu pescaj mare, care transporta animale;
- Dezvoltarea regiunii și economiei locale, consolidând legăturile internaționale.
Delegația va vizita și portul Constanța, inclusiv Punctul de Inspecție la Frontieră și navele destinate exportului de animale.
Această colaborare deschide noi oportunități pentru România de a relua exportul de ovine și bovine către Regatul Arabiei Saudite și de a întări relațiile comerciale bilaterale, transmite CJC.
Sursa: CJC