vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Ultima ora > Update: Deputații, chemați să se pronunțe cu privire la imunitatea lui Hrebenciuc și Adam

Update: Deputații, chemați să se pronunțe cu privire la imunitatea lui Hrebenciuc și Adam

Update ora 19:33

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni, sâmbătă, la ora 12.00, pentru a lua în discuţie solicitarea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, au precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Ministerul Justiției a transmis vineri Camerei Deputaților cererea de încuviințare a arestării preventive în cazul parlamentarilor Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, au declarat, pentru AGERPRES, oficiali ai MJ.

Procurorul general Tiberiu Nițu a transmis ministrului Justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție pentru a solicita Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor de păduri.

Tiberiu Nițu a primit tot vineri această cerere din partea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, deputatul Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță să admită o cale extraordinară de atac, pronunțând o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/ R/ 17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (nașul de cununie al deputatului), în contradicție evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală și cu practica anterioară a acelorași judecători și a tuturor celorlalte instanțe care soluționaseră cauza, prin care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier și 50 de ha de teren agricol pe raza județului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro.

“Imediat după ce a obținut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/ R/ 2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Călugăr Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin și Hrebenciuc Viorel, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată”, mai arată DNA.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *