Deputatul Gheorghe vrea înfiinţarea Registrului Unic al Carierei

  •  
  •  
  •  
  •  

Deputatul PDL de Constanța, Florin Gheorghe, depune astăzi o iniţiativă legislativă prin care se dorește înfiinţarea Registrului Unic al Carierei. Propunerea legislativă doreşte să răspundă acestei probleme existente pe piaţa muncii, prin completarea Legii nr. 53/2003.
“Registrul Unic al Carierei este cel care va cuprinde, exclusiv în format electronic, caracterizările profesionale ale angajaţilor formulate de angajatorii precedenţi, la încetarea contractului de muncă. Registru Unic al Carierei va funcţiona ca registru electronic integrat la nivel naţional şi va conţine toate caracteriterizările profesionale formulate de angajatori pe parcursul carierei unui angajat. Caracterizările vor cuprinde atât performanţele profesionale, cât şi aspecte deviante din activitatea precedentă a angajatului” a explicat deputatul Florin Gheorghe.
Astfel, în propunerea legislativă, la încetarea contractului de muncă, angajatorul este obligat să înainteze inspectoratului teritorial de muncă o caracterizare a angajatului care va cuprinde printre altele, aspecte privind performanţele în muncă ale angajatului, specializări sau calificări efectuate pe durata derulării contractului de muncă, abaterile disciplinare ale angajatului săvârşite pe durata derulării contractului de muncă, sancţiuni administrative, civile sau penale aplicate angajatului pe durata derulării contractului de muncă, în cazul concedierii individuale, motivele acesteia, sau dacă încetarea contractului de muncă a survenit ca urmare a concedierilor colective. Caracterizările vor fi disponibile în mod gratuit tuturor angajatorilor din România.
Legea mai spune că angajatorii care, din rea-credinţă, întocmesc caracterizări neconforme cu realitatea sau care utilizează necorespunzător datele Registrul Unic al Carierei, răspund civil, contravenţional sau penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *