luni, 10 august 2020
Acasă > Monden > Deși viața i-a dat lovituri grele, Bianca Brad gasește forța să meargă mai departe!

Deși viața i-a dat lovituri grele, Bianca Brad gasește forța să meargă mai departe!

Bianca Brad trece printr-o perioadă extrem de grea, căreia reuşeşte să-i facă faţă datorită iubirii pe care i-o poartă fiului său, Luca. În ciuda tuturor cruzimilor de care viaţa nu a scutit-o, frumoasa Bianca are credinţa că lucrurile vor intra, în cele din urmă, pe un făgaş normal.

“Am reuşit să transform durerea în ceva constructiv. Sunt mai puternică şi pot să fac orice. Am adoptat o gândire pozitivă. Am o credinţă fantastică în Dumnezeu şi ştiu că dacă m-a adus în situaţia asta, mă va ajuta să şi ies. Îi simt sprijinul. Vreau ca fiul meu Luca să nu-şi plângă de milă, să nu se autovictimizeze, să vadă întotdeauna partea bună din tot”, a declarat Bianca Brad, astăzi, într-o emisiune de la Pro Tv.

Tragediile din viaţa Biancăi Brad au început acum 6 ani, când i-a murit copilul, în uter, în ultima lună de sarcină. Ghinioanele nu s-au oprit aici. Acum câteva luni, iubitul şi tatăl copilului său, Aurel Frăţilă, a fost extrădat în S.U.A., acuzat de trafic cu armament. Deşi dorul este mare, Bianca se bucură de sprijinul băieţelului ei, Luca.

 

Sursa  Spynews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *