Cine ne alege un anumit nume? De ce alegem noi un anumit nume? Cum îl alegem? Are fiecare nume o însemnătate? Cum ne regăsim în însemnătatea unui nume? Cum ne marchează viața? Toate aceste întrebări ne-au venit fiecăruia în minte, măcar o dată în viață, dacă nu cumva ne-au preocupat perioade lungi de timp.
Fără să aibă cunoștințe de fizică cuantică, de genetică, etimologie, de fonetică integrată sau de teorii ale limbajului, înțelepții vremurilor au știut din insuflare, că există un raport direct între nume și loc, între nume și obiect, între nume și viețuitoare, între nume și om.
Unul dintre cei mai mari exegeți patristici ai tuturor timpurilor – Ioan Gură de Aur, explica de exemplu insuflarea lui Adam atunci când, la porunca lui Dumnezeu de a face acest lucru, a pus numele tuturor viețuitoarelor de pe pământ, după firea lor.
În zilele noastre, științele mai sus numite, demonstrează fără echivoc o legătură directă între nume și purtător, precum și substanța veridicului din apostolatul uneia dintre teoriile puterii, care spune că ,,în atribuțiile stăpânirii, omul numește și decide, concentrând într-un nume drepturile și obligațiile oricărei ființe vii.”
Astfel, antropologic vorbind, istoria de dincolo de varianta grafică a unui nume, ne arată în timp, corelații dintre cele mai interesante.
Dacă primele nume de locuri au fost ,,botezate” în trecut după anumite caracteristici, dacă personalitatea și imaginea unor persoane, personaje sau personalități – corelate cu numele purtat, au fixat în conștiința publică adevărate repere privitor la trăsături intelectuale, morale, fizice, pozitive sau negative, în mod îndreptățit apare întrebarea dacă în zilele noastre se mai ține cont în mod conștient de acest aspect, dacă alegerea unui nume se mai face luând în considerație măcar etimologia dacă nu și istoricul acestuia.
Fiind în an centenar, am fost curioasă să știu cum s-a ajuns la actualul nume al țării noastre. Fapt pentru care m-am pus pe cercetat. Ce am găsit, vă las pe dumneavoastră să cugetați:
„Numele de România (în forma specifică, cu vocalele „o” şi „â”) s-a folosit pentru prima oară în mod oficial, în documente de stat, prin anii 1862-1866, pentru teritoriul rezultat din unirea Ţării Româneşti (Oltenia şi Muntenia, fără Dobrogea) şi Moldovei (partea central-apuseană – cu zona de la nordul gurilor Dunării – fără Bucovina şi fără cea mai mare parte din Basarabia). (…) Constituţia de la 1866 a consacrat numele de România. În străinătate s-a mai folosit, o perioadă, numele de Valahia. Foarte mulţi oameni au uitat, iar alţii nu au ştiut niciodată că, până târziu, în secolul al XIX-lea, ceea ce românii numeau generic „Ţara Românească” era pentru orice străin „Valahia” (cu diferite variante de scriere şi pronunţare). Datorită acestei constituiri târzii a statului român modern şi a impunerii denumirii oficiale de România abia în a doua parte a secolului al XIX-lea, mulţi autori străini au rămas derutaţi în legătură cu dualitatea numelui de Valahia-România şi de valah-român. Istoricul (…)susţine că România nu este decât „o formă a denumirii de Ţara Rumânească/ Românească, adaptată timpurilor moderne“ şi că numele de Rumânia/ România a circulat în trecut în paralel cu denumirea de Vlahia/ Valahia.” citat din lucrările de specialitate ale istoricului Ioan-Aurel Pop.
Ei, și ar mai fi multe de spus, istoricește vorbind.
,,Ţăranii aserviţi marilor boieri, erau crunt exploataţi, nu aveau libertate şi erau în mare parte legaţi de glie. Grecul fanariot originar din Insula Hios, Voievod al Valahiei -Țării Românești, cărturarul Constantin Mavrocordat a schimbat însă această stare de lucruri,. Mai precis în 1746 în Ţara Românescă şi 1749 în Moldova eliberează ţăranii din ”rumânie„, adică din aservirea faţă de marii boieri.”
Întrebarea mea este: există de fapt vreo corelație între faptul că ,,rumînia” care era de fapt starea de șerb al locuitorilor acestor meleaguri, de aservit al marilor boieri, și numele dat într-un final, acestei tinere țări?
Ne influențează oare destinul, numele țării noastre?
Sonia Enache