Acasă > Eveniment > UPDATE: Scandal financiar la Castelu

UPDATE: Scandal financiar la Castelu

Primarul şi viceprimarul din comuna Castelu au fost reclamaţi la DNA de directorul Colegiului “Dobrogea” din localitate pentru deturnare de fonduri. Șeful instituției de învățământ susţine că primarul Nicolae Anghel şi viceprimarul Antoneta Prodan au folosit bani de la bugetul de stat în alte scopuri decât acela pentru care erau destinaţi.

Prof. Mihaela Beznea, directorul Colegiului “Dobrogea” Castelu a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa despre demersurile făcute în privința  clarificării modului de utilizare a fondurilor destinate reabilitării căminului și cantinei Colegiului către unitatea administrativ- teritorială  a comunei Castelu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de deturnare de fonduri cu consecințe deosebit de grave, iar dosarul a fost înaintat spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. În dosar se arată că în perioada 2006-2013, comuna Castelu a primit în cadrul unor programe de finanțare guvernamentală fonduri bănești alocate de la bugetul de stat, care au fost destinate  realizării  unor lucrări de reabilitare a infrastructurii Colegiului „Dobrogea” Castelu, dar  care  au fost utilizate în alte scopuri.

Sursa:  agerpres.ro – comunicat de presă ISJ Constanta

Update

Primăria Castelu a fost călcată de inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi. În urma controlului efectuat în luna iunie s-au găsit nereguli în cazul lucrărilor demarate la cantina Colegiului Dobrogea Castelu.

“Nu este nici cea mai mică eroare. S-a găsit un act adiţional care expirase cu câteva luni înainte de a se face plata. La toate plăţile există situaţii de lucrări, facturi, se fac verificări. Cei de la Finanţe ne-au dat termen ca în 30 de zile să recuperăm din banii care s-au plătit constructorului pentru lucrarea cantinei de la liceu în baza actului adiţional. Acest act adiţional prevedea prelungirea contractului în cazul lucrărilor la cantină. Totul e legal. Au venit nişte bani de la minister, avem situaţii de lucrări, nu este nici o problemă. Dacă erau probleme grave la noi, atunci erau mai multe maşini aici”, a declarat, pentru cotidianul constănțean Replica, Nicolae Anghel, primarul localităţii Castelu.

“Ce fonduri? Poate vrea să spună de cei 2,5 miliarde care i-a luat şi a făcut o fosă de plastic în curte de vreo 450 de milioane. Au făcut acoperişul la clădirile vechi fără autorizaţie să mascheze banii care i-au consumat. Eu nu am făcut reclamaţie şi nici nu am să fac. Eu am un singur drept: să mă apăr. Nu eu am luat lemnărie de la firma cu care şi-a făcut casa. Se va verifica şi se va stabili de unde a cumpărat lemnăria. Când sapi groapa altuia, rişti să cazi în ea”, a spus primarul Anghel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *