marți, 11 august 2020
Acasă > Eveniment > DIICOT reface ancheta în dosarul Romgaz

DIICOT reface ancheta în dosarul Romgaz

romgaz-interagroProcurorii DIICOT vor reface ancheta în cazul Romgaz – Interagro, în care sunt cercetați penal Ioan Niculae și Adriean Videanu. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism vor relua actele procedurale în acest dosar şi, în perioada următoare, vor chema persoanele vizate în cauză, pentru a le aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi probele noi din cauza în care, iniţial, faptele au vizat intervenţii la Romgaz pentru ca firma Interagro să primească preferenţial gaze la preţuri mici.

Astfel, după circa patru ani de cercetări, rechizitoriul prin care Niculae și Videanu urmau să fie trimiși în judecată a fost anulat, întrucât conținea mai multe nereguli.

Ioan Niculae a fost pus sub acuzare alături de alte 40 de persoane, funcționari publici cu funcții de conducere din cadrul SNGN Romgaz, Ministerului Economiei, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și reprezentanți ai unei societăți comerciale din municipiul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de complot și subminarea economiei naționale. Printre cei acuzați se află și fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

În dosarul “Romgaz-Interagro”, procurorii au început să facă cercetări după ce au documentat activitatea infracţională şi au pus sub urmărire penală, în ianuarie 2012, 40 de persoane, printre care angajaţi cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, precum şi reprezentanţii unor firme din Bucureşti, între care şi patronal Interagro, Ioan Niculae. Aceştia au fost acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale, întrucât au pus în pericol sistemul energetic naţional, producând un prejudiciu de 126 de milioane de dolari SNGN Romgaz SA şi bugetului de stat.

După un an şi opt luni, în septembrie 2013, DIICOT a cerut aviz de la Senat pentru începerea urmăririi penale a lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Tot atunci, DIICOT a cerut aviz şi de la preşedintele României, în cazul lui Adriean Videanu, ministru al Economiei în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, pentru aceleaşi fapte.

Anchetatorii arătau că Videanu şi Vosganian, când au fost miniştri ai Economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri, pentru a sprijini interesele financiare ale omului de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz, unitate naţională de interes strategic, în interesul firmei lui Niculae. Potrivit procurorilor, prin aceste intervenţii ar fi fost acordate discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, fiind astfel produs un prejudiciu de aproximativ 130 de milioane de dolari.

Mai mult, Interagro nici nu ar fi putut beneficia de acele discounturi întrucât la acea dată avea o datorie de aproximativ 70% din bugetul anual al Romgaz.

Sursa: huff.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *