vineri, septembrie 20, 2019
Acasă > Administratie > Distracţie garantată la ,,Zilele oraşului Techirghiol”

Distracţie garantată la ,,Zilele oraşului Techirghiol”

Ca în fiecare an, în perioada 24-25 august, reprezentanţii administraţiei publice locale din Techirghiol organizează ,,Zilele oraşului Techirghiol”. Seria manifestărilor dedicate acestui eveniment va debuta cu Şedinţa festivă a Consiliului Local care va avea loc sâmbătă, 25 august, la ora 17.00, la Restaurantul Droma`s, în cadrul căreia IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va deveni cetăţean de onoare al oraşului Techirghiol. Înmânarea titlului se va face în prezenţa dr. Adem Dalgic, primarul oraşului Tekirdag dinTurcia (localitate cu care oraşul Techirghiol s-a înfrăţit în anul 1999), însoţit de doi consilieri municipali, Massimo Tedeschi – preşedintele Asociaţiei Oraşelor Termale din Italia şi Luca Bruschi – consilier al Asociaţiei Oraşelor Termale din Italia.

Programul Zilelor Oraşului Techirghiol va fi următorul:

Sâmbătă, 24 august
Ora: 17:00  – Şedinţa festivă a Consiliului Local – Terasa Droma’S
– cuvant de deschidere – Primar Adrian Stan
– prezentarea invitatiilor
– programul şedinţei festive:
– conferirea titlului de cetăţean de onoare al  oraşului
– înmânarea plachetelor şi diplomelor – Delegaţiilor străine – Consulate – Prefectura Constanţa – Consiliul Judeţean Constanţa                                     – acordarea de diplome şi premii – persoanelor de peste 85 ani, cuplurilor cu peste 50 ani de căsătorie şi veteranilor de război.

Ora : 19:00 – Defilarea ansamblurilor artistice – faleza
Ansamblul Pescarusul – tradiţional românesc
Ansamblul Can-su – tradiţional tătărasc
Ansamblul Veria – tradiţional armânesc
Ansamblul Sureya – tradiţional turcesc
Ansamblul de balet- Angy dance studio
Ansamblul de dans sportiv-Techirghiol
Fanfara Clubului elevilor – Constanţa
Grădiniţe – Techirghiol
Liceul “Emil Racoviţă” – Techirghiol
Ora : 19:30 – Seara dansurilor tradiţionale – Spectacol  minorităţi –  Invitaţi speciali  –  Fuego şi Alex Velea

Ziua 2:   Duminică, 25 august 2013

Ora :  10:00      Lupte în nămol de Techirghiol  – faleza
Ora :  11:00     Concurs de înot  – lac
Ora :  11:30     Concurs – “Cine prinde raţa … o câştigă”  – lac
Ora :  14:30     Fotbal –  Turneu fotbal copii – Cupa “ Sparta Techirghiol”
Ora :  17:00     Fotbal –  Old boy’s  (meci demonstrativ) -stadion
Ora : 19:00   – Spectacol festiv “LA  MULŢI  ANI  TECHIRGHIOL”
Concerte în aer liber – pe scenă vor urca:  Haiducii, Irina   Loghin, Trupa Demenţialii – umor şi formaţia Holograf
Ora :  23:00     Foc de artificii  – faleză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *